Apostilarea si supralegalizarea
Art. 283. – (1) Se pot apostila sau supralegaliza şi traduceri legalizate de către notarul public sau, după caz, traduceri efectuate de către interpretul şi traducătorul autorizat, dacă semnătura acestuia, aflată pe traducerea respectivă, a fost legalizată de către notarul public în condiţiile art. 152 din lege. Pentru a fi apostilate sau supralegalizate, la traduceri se anexează copii ale actelor care au fost traduse, acestea făcând corp comun cu actul apostilat sau supralegalizat.
(2) Nu se pot apostila sau supralegaliza traducerile prevăzute la alin. (1) ale unor înscrisuri sub semnătură privată, cu excepţia celor care au fost supuse unei proceduri notariale cum sunt: dată certă, legalizare de semnătură, copie legalizată etc.
Art. 284. – (1) În cazul în care se solicită apostilarea sau supralegalizarea unor traduceri legalizate de către notarul public, această operaţiune se poate realiza numai dacă actul tradus şi legalizat este un act emis, certificat ori confirmat de autorităţile române sau de către o altă persoană autorizată de acestea, o copie a acestuia urmând a fi ataşată traducerii legalizate a cărei apostilare sau supralegalizare este solicitată.
(2) În cazul în care se solicită apostilarea sau supralegalizarea unei copii legalizate de către notarul public, această operaţiune se poate realiza numai dacă actul de pe care a fost făcută copia legalizată este un act oficial emis, certificat ori confirmat de autorităţile române sau de către o altă persoană autorizată de acestea.
Art. 285. – Aplicarea apostilei sau supralegalizării poate fi refuzată dacă:
- actul a cărui apostilare se solicită este destinat folosirii pe teritoriul unui stat care nu este parte la Convenţia de la Haga sau actul a cărui supralegalizare se solicită este destinat folosirii pe teritoriul unui stat parte la Convenţia de la Haga;
- textul actului nu este lizibil din cauza deteriorării;
- actul este completat sau semnat cu creion;
- actul conţine adăugiri sau corecturi neconfirmate oficial;
- actul nu e susceptibil a fi apostilat sau supralegalizat;
- Camera nu deţine specimenele semnăturilor persoanelor semnatare ale actului supus procedurii apostilării sau supralegalizării;
- actul nu a fost supus unei proceduri notariale.
Art. 286. – Tariful perceput pentru aplicarea procedurii pe fiecare exemplar al actului apostilat sau supralegalizat se stabileşte, prin hotărâre, de către Consiliul Uniunii.
Art. 287. – (1) Arhivarea actelor apostilate sau supralegalizate se va face în mape distincte pentru fiecare procedură, în conformitate cu prevederile nomenclatorului arhivistic aprobat de Uniune şi avizat de Arhivele Naţionale ale României.
(2) Cererile împreună cu copiile anexate se vor păstra de către Camere în mape, potrivit alin. (1), precum şi în format electronic.
Art. 288. – Consiliul Uniunii aprobă, prin hotărâre, metodologia de aplicare a apostilei şi a supralegalizării de către Camere, precum şi modul de organizare şi desfăşurare a acestei activităţi.
Art. 315. – (1) Încheierea de legalizare a copiei de pe un înscris întocmit într-o altă limbă decât cea română se semnează de notarul public care a făcut confruntarea, în cazul în care limba străină este limba sa maternă sau pentru care a fost autorizat ca interpret şi traducător. În cazul în care confruntarea se face de către un interpret şi traducător autorizat, încheierea se semnează de acesta în faţa notarului public, în afară de cazul în care interpretul şi traducătorul autorizat are depus specimenul de semnătură la biroul notarial. La încheiere se anexează traducerea în limba română a înscrisului, certificată de traducătorul autorizat.
(2) Copia înscrisului tradus în limba română se anexează la exemplarul traducerii acestuia, care rămâne în arhiva notarului public.
Subsecţiunea a 5-a: Efectuarea şi legalizarea traducerilor. Legalizarea semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat
Art. 318. – (1) Legalizarea semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat se face potrivit procedurii prevăzute de lege şi prezentei subsecţiuni. În actele şi procedurile notariale, traducerile se efectuează de interpreţi şi traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei.
(2) Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene pot desfăşura activitatea de interpret şi traducător autorizat în acte şi proceduri notariale dacă le-au fost recunoscute de Ministerul Justiţiei certificatele sau alte documente similare care atestă calitatea de interpret şi traducător autorizat în specialitatea ştiinţe juridice, emise/eliberate de autorităţile competente din statul de origine sau de provenienţă.
Art. 319. – (1) Înscrisul care se traduce se prezintă notarului public în una dintre următoarele forme:
- în original. Originalul poate fi un înscris sub semnătură privată căruia i s-a dat, după caz, dată certă, legalizare de semnătură ori certificare sau poate fi un înscris autentic;
- în copie legalizată ori certificată de autoritatea competentă care deţine în arhivă originalul înscrisului.
(2) Interpretul şi traducătorul autorizat are obligaţia de a traduce complet, fără omisiuni, textul prezentat spre traducere şi de a nu îi denatura conţinutul şi sensul. Prin text prezentat spre traducere se înţelege fie o parte din textul înscrisului, fie textul înscrisului în întregime. În cazul în care se solicită traducerea doar a unei părţi din textul înscrisului se va putea face doar această traducere, nefiind necesară şi traducerea textului înscrisului în întregime. La sfârşitul traducerii se va înscrie formula de certificare a traducerii, prin care interpretul şi traducătorul autorizat va certifica exactitatea traducerii, faptul că textul prezentat spre traducere a fost tradus în întregime, fără omisiuni, şi că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conţinutul şi sensul.
(3) În cazul legalizării semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat care a efectuat o traducere din limba română într-o limbă străină, calificarea de către notarul public a înscrisului tradus se face pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în înscrisul în limba română prezentat de interpretul şi traducătorul autorizat în una dintre formele prevăzute la alin. (1). În situaţia în care din înscrisul prezentat în limba română nu rezultă date şi informaţii suficiente pentru calificarea de către notarul public a actului tradus, acesta respinge cererea de îndeplinire a procedurii de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat.
(4) În cazul legalizării semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat care a efectuat o traducere dintr-o limbă străină în limba română, calificarea de către notarul public a înscrisului tradus se face pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în traducerea certificată de interpretul şi traducătorul autorizat. În situaţia în care din traducerea înscrisului nu rezultă date şi informaţii suficiente pentru calificarea de către notarul public a actului tradus, acesta respinge cererea de îndeplinire a procedurii de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat.
(5) Copia înscrisului care se traduce se anexează traducerii, cu aplicarea ştampilei şi a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat pe marginile alăturate la îmbinarea a două file, astfel încât ştampila de legătură să fie aplicată pe toate filele înscrisului, care se numerotează, se capsează, se cos sau se broşează.
(6) Nu se poate legaliza semnătura interpretului şi traducătorului autorizat dacă înscrisul prezentat spre traducere, înfăţişat notarului public, este în copie simplă.
(7) Încheierea de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat se întocmeşte în urma prezentării la biroul notarului public a înscrisului care se traduce, precum şi a traducerii acestuia, certificată de interpretul şi traducătorul autorizat.
Art. 320. – (1) Interpretul şi traducătorul autorizat care efectuează traducerea întocmeşte formula de certificare, ce are următorul cuprins:
„Subsemnatul, ……………… (nume, prenume astfel cum sunt menţionate în autorizaţie), interpret şi traducător autorizat pentru limba/limbile străină/străine …, în temeiul Autorizaţiei nr. … din data de … eliberată de Ministerul Justiţiei din România, certific exactitatea traducerii efectuate din limba ……… în limba ………, că textul prezentat a fost tradus complet, fără omisiuni, şi că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conţinutul şi sensul.
Înscrisul a cărui traducere se solicită în întregime/în extras are, în integralitatea sa, un număr de … pagini, poartă titlul/denumirea de ……, a fost emis de … şi mi-a fost prezentat mie în întregime/în extras.
Traducerea înscrisului prezentat are un număr de … pagini şi a fost efectuată potrivit cererii scrise înregistrate cu nr. ……/zz.ll.aaaa, păstrate în arhiva subsemnatului.
S-a încasat onorariul de … lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ……/zz.ll.aaaa.
INTERPRET ŞI TRADUCĂTOR AUTORIZAT …… (semnătura şi ştampila)”.
(2) Este interzisă modificarea în orice mod a formulei de certificare prevăzute la alin. (1), precum şi necompletarea uneia sau mai multora dintre menţiunile cuprinse în aceasta.
Art. 321. – Notarul public refuză îndeplinirea procedurii legalizării semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat dacă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege şi de prezentul regulament.
Art. 322. – (1) În procedura de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat, notarul public verifică şi atestă că înscrisul prezentat pentru a fi tradus este prezentat în una dintre formele prevăzute la art. 319 alin. (1), că interpretul şi traducătorul care a efectuat traducerea este autorizat conform legii, precum şi faptul că acesta a semnat traducerea şi a aplicat ştampila.
(2) În încheierea de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat, notarul public arată că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale, respectiv data (anul, luna, ziua), numele şi prenumele interpretului şi traducătorului autorizat, prezentarea lui în persoană, calificarea actului prezentat spre traducere conform art. 319 alin. (1), precum şi constatarea semnării de către acesta a traducerii. În situaţia în care interpretul şi traducătorul autorizat şi-a depus specimenul de semnătură la biroul notarial, nu este necesară prezenţa acestuia în faţa notarului public în vederea îndeplinirii procedurii.
Art. 323. – (1) Notarul public poate efectua traduceri în condiţiile art. 82 alin. (2) din lege.
(2) În cazul în care traducerea se efectuează de către notarul public, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 322 alin. (2), în încheierea de legalizare a traducerii, notarul public certifică exactitatea traducerii, faptul că textul prezentat a fost tradus complet, fără omisiuni, şi că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conţinutul şi sensul. Încheierea va cuprinde, de asemenea, următorul text: „Înscrisul a cărui traducere se solicită în întregime/în extras are, în integralitatea sa, un număr de … pagini, poartă titlul/denumirea de ……, a fost emis de … şi mi-a fost prezentat mie în întregime/în extras. Traducerea înscrisului prezentat are un număr de … pagini şi a fost efectuată potrivit cererii scrise înregistrate cu nr. ……/zz.ll.aaaa, păstrate în arhiva subsemnatului. S-a încasat onorariul de … lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ……/zz.ll.aaaa.”
Art. 324. – Notarul public poate elibera copii legalizate de pe traducerile aflate în arhiva biroului notarial în condiţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament pentru îndeplinirea procedurii de legalizare a copiilor de pe înscrisuri.